La 14 martie 2017 a avut loc întrunirea Adunării Membrilor CCI din raioanele Cantemir, Cahul, Taraclia în număr de 25 persoane. În deschidere Preşedintele CCI RM dl. Sergiu Harea a menţionat că se doreşte ca această întîlnire să devină o platformă de dezbateri, idei şi soluţii pentru mediul de afaceri din regiunea cahuleană. Pe lîngă apărarea intereselor generale ale businessmanilor, CCI vrea să contribue la atragerea de fonduri europene nerambursabile, dar şi să militeze pentru un tratament corect din partea autorităţilor statului faţă de agenţii economici.
În contextul celor menţionate, au fost invitaţi la eveniment Şeful Oficiului Teritorial Cahul al Cancelariei de Stat dl. N.Bălcănuţă şi Vicepreşedintele raionului Cahul dl. V. Căşuneanu care în luările de cuvînt au confirmat necesitatea de susţinere a oamenilor de afaceri prin crearea instrumentelor de suport cum ar fi business-incubatorul din Cahul, Parcul Industrial şi ZEL Cahul.
Membrii CCI dn-ii Gh. Malai, Gh. Tabuncic, M. Guslicov, I. Cuşpita, V. Casian şi alţii au apreciat eforturile CCI şi suportul administraţiei publice locale însă au accentuat că antreprenorii nu doresc să fie carne de tun în faţa instituţiilor de orice fel. Controalele din partea structurilor competente trebuie să existe, însă ele trebuie să aibă un caracter de profilaxie şi de ameliorare a business-ului.
În cadrul evenimentului de către Preşedintele CCI dl. S. Harea au fost înmînate Certificate de Membru al CCI, iar directorul Filialei CCI dl. Simion Platon a inmînat carnete de Membru al CCI.