Trece Prutul cu încredere

20181011_162309  La 11 octombrie 2018 instituția Camerală din Cahul în parteneriat cu Ambasada României în Republica Moldova a organizat o sesiune de informare pe problemele economice. În cuvîntul de salut Dl Ambasador Daniel Ioniță a menționat faptul că exporturile moldovenești în România au crescut plasând România pe primul loc în topul piețelor de desfacere.

Însă spre deosebire de relațiile comerciale, relațiile investiționale între cele două țări sunt încă slabe din care cauză a și fost fondată Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova.

Acordurile existente între România și  Moldova au drept scop încurajarea colaborării economice în avantajul reciproc al ambelor țări în contextul aspirațiilor europene ale Republicii Moldova. ”Evenimentul de astăzi  presupune  dezvoltarea direcțiilor prioritare de cooperare precum și dinamizarea relațiilor bilaterale între județele Brăila, Galați, Tulcea din România și raioanele Cahul, Cantemir din Moldova: cum ar fi promovarea comerțului transfrontalier, atragerea investițiilor, crearea întreprinderilor mixte”.

Participanții la eveniment în număr de 35 persoane au accentuat faptul că în pofida tendinței generale pozitive, potențialul relațiilor economice între cele două țări nu este pe deplin exploatat. O serie de factori subiectivi împiedică intensificarea acestor relații în ambele țări.

A fost menționată și necesitatea punerii la punct a unui mecanism eficient de transfer către Republica Moldova a practicilor pozitive și experienței relevante pe care o are România.

Pentru realizarea obiectivelor identificate în cadrul întrunirii operatorii economici din ambele țări cu implicarea Camerelor de Comerț și Industrie vor organiza consultări și vizite de lucru reciproce.

20181011_14353820181011_14422320181011_14241120181011_142750

Distribuie acest articol: