Management și logistică

 

La 28 noiembrie 2018, colectivul filialei Cahul a CCI a avut o întrevedere de lucru cu Grupul de lucru creat prin ordinul Președintelui CCI.

În vizorul Grupului de lucru a fost organizarea și direcționarea sectoarelor filialei pentru ca aceastea luate împreună să conducă la îndeplinirea prevederilor Legii ”Cu privire la Camera de Comerț și Industrie” și a Direcțiilor prioritare de activitate ale CCI pentru 2018. Conform agendei stabilite directorul Filialei Dl S. Platon a făcut o prezentare a activității instituției cât și a generalizat experiența acumulată de căutare de formule și idei noi, de găsire a celor mai bune căi și metode de conlucrare cu Membrii CCI, operatorii economici și dezvoltarea serviciilor.

D-na N. Calenic, președintele Grupului de lucru, Vicepreședintele CCI la compartimentul concluzii a menționat importanța instituției camerale în realizarea funcțiilor stabilite de legislație și a atras atenția colaboratorilor la necesitatea amplificării în ansamblu a acțiunilor pentru a asigura adaptarea agenților economici la condițiile existente.

În cadrul vizitei a avut loc și întrevederea cu decanul Facultății de Navigație și Transport Naval a Universității din Constanța, România, Dl C. Stanca, care a acordat Filialei consultanța privind implementarea serviciului de inspecție ”draft survey”.

Distribuie acest articol: